Da copilă! Poți fi supărată pe mama ta

Da, îți poți striga supărarea, plânge tristețile și fricile.

Azi Mara s-a supărat pe mine. Vroia acasă, eu aveam treburi altundeva decât acasă. Am anunțat-o din timp că merge la bunica. Ea a protestat zgomotos, eu i-am explicat. Mi-a zis să nu îi vorbesc, apoi panicată mi-a zis să îi vorbesc și să o țin în brațe printre lacrimi, țipete și suspine. I-am spus că o iubesc și că i-am înțeles supărarea, s-a zbătut și a țipat iar și iar. Am stat lângă ea cu timpanele amenințând să îmi pocnească de la nivelul decibelilor. Într-un final a zis: – Mami, nu vreau să mai plâng! Am întrebat-o ce să fac pentru ea. A zis: – Să mă ții în brațe! Și vreau să îmi sufli nasul acum.

Bunica, ca majoritatea celor din generația ei, nu poate acomoda un plâns bun. Am rugat-o să îi lase Marei libertatea să plângă, să nu îi spună că e rușinos, că-s doar sentimente care își cer dreptul de a ieși la suprafață.

Vreau ca ea, fiica mea, să fie un adult cu piciorele pe pământ, altruist, responsabil și sigur pe el. Să nu îi fie rușine să râdă sau să plângă. Să nu cunoască teama de a fi ea.

Vreau să simtă diferit decât mine, a cărei adolescentă a fost plină de stres și anxietate. Îmi aduc aminte cât eram de îngrijorată și conștientă de tot ce făceam, de dorința mea de a fi pe plac, de a nu supăra cu sentimentele sau părerile mele, de cum îmi controlam plânsul sau supărarea.

Mai târziu într-o discuție cu mama, ea mi-a spus că m-a iubit enorm, chiar dacă nu s-a priceput să o arate și că a presupus că știu. Numai că eu, copilul, nu o știam, iar adultul de acum devine uneori copilul de atunci. Fiind doar noi două, am simțit că trebuie să o protejez, că doar pe ea o am după ce a murit tata. Simțeam că erau dificil pentru ea să îmi audă plânsul, nemulțumirea și să îmi vadă nefericirea mea. Simțeam că trebuia să fim puternice, mereu. Nu voim să o supăr și să risc să o pierd.

Ce am învățat copil fiind? Să nu supăr pentru a mă apăra de abandonul emoțional. Dar asta nu te păzește de nimic și mai ales nu te apără de tine. Bagajul emoțional devine prea greu. Mi-a luat mulți ani să mă centrez, să învăț să eliberez trăirile.

Tu, draga mea, ai dreptul să plângi în hohote, să te superi și să te revolți, să știi că râsul și plânsul fac parte din viață în egală măsură, că îți poți purta cu mândrie bucuriile și tristețile la vedere.

14926_child-cute-little

Sursă foto: Avopix

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.