De ce este bine să fim îngăduitori cu noi înșine și cu copiii noștri

De ce este bine să fim îngăduitori cu noi înșine și cu copiii noștri?

De ce este bine să fim îngăduitori cu noi înșine și cu copiii noștri?

Atunci când devenim părinți este mai ușor ca niciodată să avem tendința de a cere de la noi și de la copiii noștri extrem de mult. Suntem în situația de a fi un model bun și de a educa. Avem o deja o imagine idealizată a cum va fi viața noastră ca părinți, a cum vor fi copiii noștri. De prea puține ori acest ideal reflectă realitatea și normalitatea vieții de familie.

Atunci înclinăm să credem că rușinea și critica sunt factori care ne ajută dacă vrem să corectăm ceva sau ne îmbunătățim situația, să realizăm ceva în viață sau să facem o schimbare reală. De câte ori nu am auzit fraza: ”-Nu îl mai lua în brațe atât că devine răsfățat?”, ”-Mai lasă-l și singur să plângă că nu moare?!”, ”-Cum? Nu ai alăptat? Sigur nu faci ceva cum trebuie…”, ”-Copilul tău nu doarme?!”, etc.

Aceasta se întâmplă pentru că suntem atât de obișnuiți să trăim aceste experiențe emoționale. Le-am trăit când eram mici în sânul familiei, le trăim acum în societate și/sau familie când cei din jur se simt obligați să ”ne ajute” criticând. Viața fără rușine sau fără critică este ceva străin pentru noi.

Putem fi tentați să alegem ceva familiar, să urmăm calea cunoscută și să continuăm modelul de rușinare și de criticism.

Un lucru este clar: Rușinea și critica nu conduc la schimbări pozitive.

  • Rușinea nu inspiră.
  • Rușinea nu motivează.
  • Rușinea nu acceptă, arată cu degetul și exclude.
  • Rușinea nu ne face să ne simțim capabili.
  • Rușinea nu oferă iertare.

Compasiunea face toate acestea. Dacă vrem să progresăm și să îi ajutăm pe copiii noștri să o facă, trebuie:

  • să le arătăm înțelegere atunci când greșesc;
  • să comunicăm cu grijă și blândețe pentru a nu le strivi spiritul;
  • să avem respect pentru sentimentele și dorințele lor.

Când ne gândim să apelăm la rușine, de obicei avem nevoie de compasiune, atât față de noi, cât și pentru ceilalți.

Când credem că trebuie să ne acoperim de rușine peste experiențele noastre nereușite, avem nevoie de o doză zdravănă de auto-compasiune.

Când credem că trebuie să facem de rușine pe altcineva pentru ceva ce a făcut, trebuie să îi oferim compasiune.

Compasiunea este necesară pentru a inspira, pentru a motiva, pentru a susține, pentru a ne face să simțim că suntem capabili.

Compasiunea este cea care ne permite să fim imperfecți și să putem trăi cu această imperfecțiune normală.

Compasiunea este ceea ce ne oferă o nouă șansă și calea de a vedea lucrurile așa cum sunt. Compasiunea face loc tuturor aspectelor vieții cu frumusețea și necazurile ei.

Ceea ce este bun și frumos în viața mea a avut ca punct de plecare compasiunea, sentimentul de înțelegere față de ceea ce sunt, pot și vreau să fac, încercarea de fi bună cu mine, cu cei dragi și cu lumea din jur. La polul opus, majoritatea lucrurilor negative din viața mea au fost prelungite de rușinea care mă împovăra și mă punea la pământ. Atunci când îmi vine să critic sau să arăt cu degetul învinovățind, fac un efort să ies din tiparul copilăriei mele și să arăt compasiunea, înțelegere și toleranța. Compasiunea este un sentiment vindecător pentru suflet și pentru minte. Mă (ne) ține pe calea bună.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

De ce este bine să fim îngăduitori cu noi înșine și cu copiii noștri




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.