De ce trebuie să oferim alinare unui copil care plânge?

De ce trebuie să oferim alinare unui copil care plânge?

Un copil nu ar trebui să se simtă singur sau să se teamă că poate pierde iubirea celor dragi. Indiferent de motivul din care plânge copilul, părintele, bunicul sau adultul în grija căruia să află cel mic, ar trebui să îi ofere alinare.

Nu trebuie să evităm sau să pedepsim copiii pentru sentimentele lor intense.

Nu trebuie, mai ales, să ne temem că îi răsfățăm sau că le validăm comportamentul negativ dacă îi consolăm atunci când plâng. Niciodată.

Un comportament negativ nu va fi niciodată corectat prin alt comportament negativ: ignorare, pedeapsă fizică sau verbală, minciună sau amăgire.

Adresând un comportament negativ cu iubire, vom observa cum copilul se transformă. Nu există copii răi sau răuvoitori, doar copii care au un disconfort, care sunt speriați, triști, supărați pe care îi doare ceva, care sunt obosiți…

Plânsul este manifestarea unui disconfort pe care copilul îl simte și îl exteriorizează.

Copilul are nevoie, atunci când plânge, să i se dea încredere, încrederea că poate fi iubit, siguranța că cei iubiți nu îl vor părăsi niciodată, încrederea că disconfortul trece, încrederea că mediul din jurul lui și sentimentele negative, nu sunt periculoase.

Cred că toate mămicile au auzit, cel puțin o dată, sfatul ”binevoitor” conform căruia ”dacă oferi iubire copilului atunci când este supărat/plânge îi încurajezi comportamentul negativ (urât) și îl răsfăț”.

Nimic mai greșit. Nici un copil nu ar trebui să depună efort pentru a merita iubirea părinților. Esența iubirii este că ea trebuie să fie necondiționată, mai ales când ne află în fața copiilor noștri care nu au încă abilitățile emoționale ale unui adult și nici nu le putem cere să le aibă. Devoltoarea emoțională, la fel ca și cea fizică, se face treptat, într-un mediu sigur și iubitor. Siguranța emoțională nu înseamnă pedepse și nici refuzarea alinării atunci când copilul plânge.

Pe primul loc ar trebui să se afle dorința de a avea un copil echilibrat emoțional. Echilibrul emoțional vine din acceptarea emoțiilor și din înțelegerea a ceea ce le cauzează pentru a fi adresat/rezolvat. Desigur un copil poate fi ”antrenat” să fie ”supus (ascultător)” de teama că poate pierde iubirea părinților, dar asta nu este eficient și nici benefic pe termen lung.

Să ne încredem în instincte și să răspundem plânsului unui copil. Să deschidem ușa camerei și să mergem să luăm copilul în brațe dacă plânge, la orice oră din zi și din noapte. Să deschidem brațele, urechile și sufletul la plânsul și nemulțumirile copilului, să îl ascultăm pentru a îl înțelege și a îi oferi iubire. După, pot veni și explicațiile și educația. Dar educația nu înseamnă retragerea iubirii, ci explicarea atunci când copilul este receptiv și calm.

Vrem ca cei mici să vină la noi cu încredere, fără teamă, să știe că ne pot spune orice. Să știe că îi vom asculta, iubi necondiționat și ajuta atunci când ne solicită. Plânsul unui copil este un semn că are nevoie de noi. Să oferim alinare și iubire.

Alinarea nu este alint și nici răsfăț.

Putem stabili limite în mod calm și iubitor. De fapt asta este cea mai eficientă metodă. Astfel ajutăm copilul să înțeleagă și să facă față emoțiilor care îl copleșesc.

-Am înțeles. Ești supărată pentru că vroiai să cumperi acea jucărie. Este frumoasă. Am venit la magazin să cumpărăm mâncare.

-Ești supărată pentru că vrei să te mai joci. Este ora de somn. Vrei să citim una sau două povești? Mă ajuți să alegem cartea?

-Nu îți place să poți căciulă și asta te supără. Afară este frig și îți vor îngheța urechile. Vrei să pui căciula pe cap acum sau când ajungem la lift?

Este posibil să arăți empatie față de ceea ce simte copilul, fără a negocia ceea ce deja ai hotărât că nu este negociabil.

Dacă arătăm înțelegere față de manifestările intense ale emoțiilor, transmitem copilului semnalul că este ok, că adultul poate face față emoțiilor, că se pot rezolva.

Copiii sunt copleșiți de emoții, de aceea au aceste descărcări spectaculoase însoțite de plâns puternic. În aceste momente cel mai rău lucru este să se simtă singuri și neînțeleși, să se teamă că pot fi pedepsiți, că pot fi ignorați, judecați sau  făcuți de rușine.

Adulții au rolul de conduce copiii cu calm prin emoții, nu de a le cenzura. Nu poți învăța să faci față emoțiilor fără a le identifica, accepta și trăi.

Este minunat cum se schimbă un copil când i se răspunde cu calmitate și iubire dacă este copleșit de emoții și plânge. Legătura dintre părinte și copil devine mai puternică și mai frumoasă atunci când răspundem cu empatie. Copilul va returna însutit această iubire și înțelegere ce i se arată. Nu este răsfăț!

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.