Etică: Să dăm copiilor puterea de a fi buni, perseverenți, corecți

Etică: Să dăm copiilor puterea de a fi buni, perseverenți, corecți

De ce puterea? Pentru că ei sunt viitoarea generație de adulți care poate face bine.

Cât de important este să fii bun, să ai încredere în forțele proprii, să știi că pentru orice realizare e nevoie de muncă?

A devenit tabu să abordezi copilul altui părinte, să îi spui că nu e corect și nu are voie să strice leagănul în parc. Nu poți să i te adresezi atunci când urcă cu trotineta pe tobogan sau desenează cu cretă pe toate băncile din parc. Și uite așa devenim o societate în care singurul care poartă responsabilitatea pentru copil e părintele și, eventual, grădinița sau școala.

Ce facem când un părinte e absent, când copilul lui are atâta libertate încât să încalce libertatea noastră, a celor din jur? Îi oferim copilului nostru toate atuurile pentru a naviga prin lumea asta imprevizibilă cu bunătate, calm și încredere.

E nedrept ca Mara să nu poată admira gândăceii din iarba pentru că spațiul verde e folosit pe post de toaletă publică de părinții celor mici. Imaginați-vă cum stau în spatele ei la câțiva pași și îi zic:  – Nu. Nu pe acolo?  – De ce? zice ea uimită.  – Acolo a făcut pipi o fetiță. Ocolește zona te rog. – De ce a făcut pipi? Bunica ei a dus-o acolo?  – Da.  – Nu are oliță ca a mea? ……. În parc, o doamnă mai în vârstă ne privește cu compătimire când revenim pe terenul de joacă.  –  De ce nu o puneți în iarbă și o chinuiși cu olița aia?  – Pentru că aș prefera ca acolo să se joace copii nu să caca și pipi.  – E doar un copil. Exagerați.  – Dvs. dacă ați călca în caca și pipi sigur ați fi ok? – Păi ce să caut în iarbă?….

În lumea asta în care unii sunt mai presus de orice pentru că pot, în care copilul e încurajat – Dă și tu dacă te-a lovit! Doar nu ești mai fraier! și în care comunitatea nu are nici un drept să intervină, e imperativ să creștem copii care au încredere în forțele proprii, care pot aplana un conflict, care nu se dau bătuți, care își știu valoarea, care apreciază munca, care se remarcă prin pasiunile/talentul lor.

Noi, ca adulți, avem responsabilități. Copiii trebuie să navigheze printre obstacole, să învețe să le depășească, să comunice, să acomodeze tot felul de provocări cu care nu s-au mai întâlnit. Oricât am fi de protectori, va veni momentul când nu vom fi alături să intervenim și să le rezolvăm problema. Pentru clipa aia, îi vrem dotați cu un caracter puternic, să știe că sunt buni, că pot prin propriile forțe, că pot fi iubiți necondiționat.

Copiii adaptabili sunt cei care pot rezolva problemele, ei caută soluțiile cele mai bune în condițiile în care se găsesc în situații nefamiliare, care îi deranjează.

Știu din proprie experiență că pot face asta. Au puterea de a influența în bine oameni și situații. Știu să se îndepărteze de legăturile toxice, care îi fac să se simtă rău, pentru că au măsura valorii proprii.

Oricâți bani vom avea, oricât de sus va ajunge copilul nostru în ierarhia profesionala și oricât de realizat material, asta nu îl va proteja de dezamăgiri, de răutăți, de competiție. Nu mai spun cât de greu îi va fi să facă totul singur în adolescentă, dacă împreună cu supa i s-au servit și toate soluțiile pe tavă, până în adolescență.

Suntem o generație de părinți care au tendința de a fi prea protectori. Eu nu fac excepție. Dar lupt cu asta. Pentru ea. Nu nevoia mea (de a o ști în siguranță) și temerile mele (că lumea asta să nu o doară prea mult) o vor ajuta, ci iubirea și încredea pe care i-o ofer.

Trebuie să le insuflăm copiilor încrederea că într-o situație neobișnuită pot avea reacția corectă. Un părinte transmite copilului anxietatea sa. Vrea să prevină toată dezamăgirea și disconfortul pe care el nu le-a acomodat. Dar oare e asta posibil? Care e costul pentru viitoare generație de copii terifiați să fie singuri, să facă propriile alegeri?

Să îi iubim infinit, să îi educăm cum putem mai bine și să conștientizăm că lumea asta (cu bune și mai puțin bune) este și a lor de descoperit, de rezolvat, de schimbat în bine:

Să îi învățăm despre reguli și limite.

Să le explicăm că fără reguli ar fi haos. Să intervenim cu calmitate și iubire pentru a îi învăța să respecte aceste reguli. Să le vorbim despre ele, să le explicăm: de la traversatul străzii, până la comportamentul într-o librărie.



Să îi învățăm cum să se comporte în societate.

Să le explicăm că dacă sunt într-un grup de oameni trebuie să țină cont și de cei din jur, dacă aceștia sunt afectați negativ de comportament, dacă arată că nu le pace, trebuie să se oprească.

Să îi învățam cum să reacționeze în anumite situații.

Îi putem învață cum să abordeze copii pentru a se juca împreună, cum să reacționeze pentru a aplana un conflict, cum să fie generoși și buni, cum să îi respecte pe cei din jur pentru a fi respectați la rândul lor.

Să îi învățăm cum să depășească singuri problemele. 

Cel mic poate avea un conflict cu un coleg la grădiniță. În loc să devenim anxioși, putem discuta și găsi împreună soluții.

Să nu satisfacem orice cerință a celui mic.

Nu cumpărați a suta jucărie doar pentru că îi place și vă temeți că va suferi dacă nu i-o luați.

Să nu țintim perfecțiunea.

Nu tot ce face copilul trebuie să fie perfect. Din greșeli învață. Proiectul/tema pentru acasă nu trebuie să implice toată familia pentru a ieși perfect și așa să ia nota maximă.

Să îi lăsam să își asume riscuri.

Atât timp cât sunt într-un mediu potrivit vârstei lor, e în regulă să încerce și să eșueze, și iar să încerce. Vrem să îi știm în siguranță, dar libertatea de a experimenta nu trebuie afectată.

Să nu le cerem doar socoteală pentru ce au greșit. Mai bine îi provocați să găsească o soluție.

De ce ai vărsat paharul cu apă? poate fi reformulat ca: – Cum facem să strângem apa de pe jos? Un prosop ar ajuta? + concluzie: Paharul stă mai bine dacă nu este pe marginea mesei.

Să nu oferim rezolvare și răspuns tuturor problemelor/întrebărilor. Să îi încurajă să gândească prin întrebări ajutătoare.

– Nu știu despre ce să scriu în compunere?  – Ai putea alege să scrii despre ceva care te pasionează, poate fi răspunsul mamei.

Să nu dăm unei situații/greșeli proporții exagerate:

– Ai alergat prea repede. Puteai să te rănești tare! Cum mai pot avea încredere în tine acum?

Să îi lăsăm să își exprime emoțiile și îi învățăm cum să le gestioneze.

Dacă atunci când plânge primește ceea ce își dorește, deși este inacceptabil sau nu este sănătos, va învăța că așa poate reacționa pentru a obține orice. – Am văzut că ești supărată și ai vrea să mai stai în parc să te joci cu copiii. Trebuie să mergem acasă. Este ora pentru masă.

Să fim un model bun.

Un părinte stăpân pe el, maleabil, calm poate avea reacția potrivită. Și dacă greșim, să recunoaștem: – Îmi pare rău că am ridicat vocea. Am greșit.

Un om care are încredere în el și gândește pozitiv face mai ușor față stresului și are relații de calitate cu cei din jur. Faptul că știe că poate face bine are impact pozitiv asupra oamenilor din jur și asupra societății.

15472_caucasian-happy-personLOW

Sursă foto: www.Avopix.com




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.