Împreuna putem reuși – Parteneriatul mamă/copii

Fără lupte de supremație, fără încrâncenări, așa arată relația mea cu Mara acum. Sunt un părinte fericit.

Am învățat (m-a învățat) să fiu acolo pentru ea, colaboratorul și uneori liderul de care are nevoie, cu respect, relaxare și multă, multă iubire.

Am învățat să îmi ascult mecanismele interne și să le înfrâng, să fiu adultul calm și încrezător de care are nevoie atunci când tumultul emoțiilor o copleșește. Ea e mică și învață cum e viața asta, eu sunt adultul care trebuie să asculte, să înțeleagă despre ea și despre mine.

Ea trebuie să se joace, să iubească, să exploreze în siguranță lumea, să capete încredere, în prezența unui adult care să îi ofere îndrumare, respect și iubire. Sunt optimistă și înțeleg tendința ei naturala de a se împotrivi și de a testa limitele. O accept, mă aștept la asta. Nu grăbim lucrurile. Ea e partenerul meu și împreună putem face orice. A fost o surpriză cât de bine colaborează de când am lăsat-o să aibă momentul ei de nu vreau iar eu am momentul meu de știu ca poțiSunt un părinte care o ajută să decidă și la nevoie decide pentru ea. 

Mă pregătesc pentru un refuz din partea ei, dar nu cedez. Îmi susțin punctul de vedere în mod optimist și confident, fără forță fizică și răbufniri emoționale. Asta o ajută și pe ea să fie mai echilibrată emoțional sau să se liniștească mai repede. Exersăm de mai bine de un an, împreună. E din ce în ce mai ușor, și pentru mine și pentru ea, să avem o atitudine pozitivă.

Facem ce avem de făcut în timp ce îi validez sentimentele. E rolul meu să o direcționez cu încredere. O țin de mână în drum către ușă și îi spun:  – Nu vroiai să pleci de la bunici deși e târziu și vom dormi toți curând. Nu am mai putut sta și asta te supără.  

Acționez cu încredere atunci când e necesar. Asta va preveni un conflict în care ea se zbate să mă convingă iar eu nu decid. O atitudine fermă, lipsită de teamă vine în sprijinul unei relații, o face mai puternică. Copilul știe că se poate baza pe părinte, părintele nu ajunge în punctul în care răbdarea îi e epuizată. Este o situație ideală pentru ambii.

Uneori uit că Mara e încă imatură emoțional. E atât de inteligentă, agila și perspicace. Când e supărată îmi aduc aminte cât de ușor este copleșită de trăirile acumulate. E normal la vârsta ei. Eu sunt adultul care o iubește infinit, o ascultă și o sprijină cu calm și respect. E de folos să îi vorbesc despre trăiri, să audă de unde provin, să le accepte, să se simtă acceptată.

Pentru ea e un mesaj că o înțeleg fără a îneca să o corectez, că nu o judec. Găsește un sprijin iubitor pe care poate conta când e copleșită emoțional. Sunt ancora ei.

depositphotos_134197144_s-2015

Sursă foto: Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.