Părinții pot influența genul de relație pe care o au cu copilul lor

Este minunat ce schimbare pozitivă poate aduce momentul în care părintele decide să abordeze copilul cu blândețe și cu respect. Controlul dă naștere la tensiuni între copil și părinte.

De multe ori ne temem că atunci când renunțăm la control renunțăm la educație. Nimic mai fals. Este toxic pentru copil să devină un receptacul al nevoilor noastre, al dorințelor noastre neîmplinite sau al temerilor noastre.

Acest copil al nostru este un omuleț cu voință proprie și abilități înnăscute. Este bine să îl lăsăm să le exploreze și să le pună în valoare. Orice este făcut cu interes și cu pasiune aduce bucurie și are mai multe șanse de reușită.

Se poate să dăm drumul copilului, să ne relaxăm și să ne bucurăm de micuțul nostru, minunat și liber așa cum este.

Copiii noștri au o dorință extraordinară de a învăța. Părintele este sprijin nu coordonator. Este greu să vrei să controlezi un alt om. Este superb să îl vezi așa cum este, unic, și să împarți bune și ”rele” oferindu-i un mediu stabil emoțional.

Copilul se poate simți acceptat și înțeles. Felul cum ne comportăm cu copilul este determinant pentru părerea lui despre viață.

Ce pot schimba pentru a interacționa pozitiv cu copilul: 

  • Pot să îmi fac un obiectiv din a rămâne calm în fața răbufnirilor emoționale ale copilului meu

  • Pot decide să educ cu blândețe și cu respect renunțând la a controla și la a influența comportamentul copilului prin pedepse sau constrângeri

  • Pot alege să nu mă cert cu copilul meu și să încerc să înțeleg motivul pentru care este supărat. Pot alege să îi fiu alături, să stabilesc o legătură afectivă

  • Pot decide că momentele stresante și tensionate sunt și oportunități de a întări legătura cu copilul nostru dovedindu-i că este iubit necondiționat 

  • Pot observa ce declanșează supărarea copilului și pot învăța cum să îl abordez cu succes pentru a îl ajuta să înțeleagă ceea ce simte. Nu îi voi nega dreptul de a își exprima nemulțumirile și supărările. Îl voi învăța, prin puterea exemplului, cum să își modereze reacțiile

  • Pot privi copilul și pot observa ce îi stârnește curiozitatea, ce îl amuză, ce îl interesează și îl pot lăsa să își urmeze calea fiindu-i sprijin (la nevoie)

  • Pot observa ce nu îmi place să facă copilul meu și de ce. Voi vorbi copilului despre ceea ce simt fără a îl învinovăți

Articole utile:

Criza de furie a unui copil, este un strigăt de ajutor. Este chiar nevoie de conectare a acestuia.În acele momente copilul este copleșit de emoții. Are nevoie de un părinte prezent, calm și iubitor.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

Părinții pot influența genul de relație pe care o au cu copilul lor




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.