Prima discuție despre Crăciun cu copilul

Mara are acum 3 ani și 3 luni. E atât de curioasă. Vrea să știe totul inclusiv despre Crăciun.

Cum îi explicăm o sărbătoare spirituală? Cum îi vorbesc despre cadouri și bunătate? Cum estompez agitație din magazine pentru a ne bucura în liniște? Cum așezăm nașterea lui Iisus alături de Moș Crăciun?

M-am gândit să abordez eu subiectul, pornind de la primul eveniment de Crăciun (care nu are loc de Crăciun). Dilemă mare. Mai ales că nu sunt deloc de acord cu a o minți. Avem serbare la dansuri ce are loc pe 18 decembrie. Atunci vine și Moșul cu cadouri. Mult înainte de data Crăciunului. Pe la alții vine și la grădiniță un Moș, altul la serviciu la mami și încă unul la serviciu la tata, altul la bunici…Și uite așa avem o pleiadă de Moși în magazine, pe străzi, în case, în magazine și tone de jucării și alergătură după ele.

Așa că am decis să accentuez latura spirituală a acestei sărbători. Am și o carte care îmi va veni în ajutor și pe care i-o voi citi. E despre cadouri și bunătate.

 

Cam așa a decurs noastră despre Crăciun. 

 

-Iubire ce pregătiți voi pentru serbarea de Crăciun de la dansuri?

-Nimic, nu îți spun. Ai să vezi la serbare ce ne învață Cătălin (profesorul de dans).

-Dar tu știi ce-i o sărbătoare, pui?

-No, deloc, continuă ea cu negațiile.

-O sărbătoare e o ocazie specială, un motiv de bucurie, care merită serbat. Ziua ta e o sărbătoare?

-Da! Că mănânc tort!

-Păi cam așa e și sărbătoare Crăciunului. Oamenii se bucură că s-a născut un prunc special. Numele lui e Iisus. Știi ce îl face pe Iisus așa deosebit de se bucură atât de multă lume de nașterea lui?

-No, deloc. Ce?

-Iisus este important pentru că i-a sfătuit și învățat pe oameni despre cum să fie mai buni. Știi cum a făcut el asta?

-Pai le vorbea ca la școala și ei ascultau.

– Cam așa. Dar, în primul rând, a fost El un exemplu bun. Îi ajuta pe cei din jur, le dădea de mâncare celor cărora le era foame, iar pe cei bolnavi îi ajuta să se însănătoșească. A dat un bun exemplu, iar oamenii au învățat de la el. Oamenii se bucură când sunt tratați cu bunătate.

– Adică dacă nu îi lovești sau dacă nu furi e bine? (are o carte cu un motan care fură mâncare)

-Da, exact. Mai apoi, i-a sfătuit să fie darnici, să iubească. Iubirea e importantă. I-a încurajat și inspirat să facă numai fapte bune: să se ajute unii pe alții, să împartă lucrurile cu cei care sunt mai săraci și nu au, să spună adevărul, să nu ia ceva ce nu e al lor, să nu lovească. A făcut mult bine Iisus, iar oamenii îi urmează și acum învățăturile, de aceea îi serbează nașterea timp de 3 zile. Tu știi în ce lună e Crăciunul?

-Da, în Decembrie, atunci când vine și iarna și e zăpadă multă, iar eu fac bulgări.

-Da, pe 25, 26 și 27 Decembrie sunt cele trei zile. Știi cum sărbătorim?

-Da, primim multe cadouri.

– Da, oamenii sărbătoresc Crăciunul și nașterea pruncului Iisus cu bucurie și daruri. Pun pe masă mâncăruri alese, sunt fericiți și cântă cântece de bucurie numite colinde. Apoi împodobesc un brad frumos, se bucură de el și de cadourile găsite sub el. Sunt cadouri pe care și le-am dorit . Faptul că au avut norocul să le primească înseamnă că cineva le-a ascultat dorințele și a avut grijă ca ele să se îndeplinească. Asta e bunătatea. Să te gândești cum să faci bucuri pe cineva.

-Eu am spus ce vreau de Crăciun. Tu m-ai ascultat. Deci le voi primi acolo sub brad.

-Da.

Crăciunul ne amintește cum să ne comportăm tot anul. Să fim buni unii cu alții, să ne iubim, să petrecem timp împreună acasă, să dăruim și să ajutăm.

craciun-fericit

Sursă foto: www.sapteanideacasa.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.