Sunt aici, lângă tine, când plângi

Sunt aici, lângă tine, când plângi

Copiii noștri caută empatie și înțelegere atunci când plâng. 

Este greu uneori să faci față torentului de emoții pe care le simte și le exteriorizează un copil. Poate fi tentant să îi cerem copilului să înceteze cu plânsul. Paradoxal este că, pe măsură ce facem asta, lucrurile se îngreunează chiar pentru părinte. Copilul simte că a pierdut legătura emoțională cu adultul pe care îl iubește atât de mult și de al cărui ajutor are nevoie. Copilul are nevoie de înțelegere. El va continua să o ceară până se va face auzit, ascultat și înțeles.

Plânsul este o manifestare naturală. El ajută copilul să echilibreze și să descarce emoțiile acumulate.

Nu ajutăm copilul dacă îi invalidăm emoțiile, dacă îi transmitem că ele sunt nepotrivite. Dacă negăm emoțiile, nu vom învață niciodată să le recunoaștem cauza și să o adresăm, nici noi, nici copiii noștri.

Dacă o emoție este negată:

  • disconfortul care a cauzat manifestarea negativă rămâne neidentificat
  • tensiunea acumulată nu este eliberată
  • legătura dintre părinte și copil, care se simte ignorat, are de suferit

și la final

  • suntem cât se poate de departe de a ști ce ne supăra copilul
  • iar copilul, la rândul său, nu a învățat să identifice ceea ce simte.

Mulți dintre noi, părinții de azi, am crescut auzind că sentimentele negative trebuie ascunse, că ele sunt inacceptabile. Când copilul nostru ajunge să își exprime disconfortul pin manifestări precum plânsul, se declanșează acel automatism învățat în copilărie.

Totuși, ce facem atunci când ne dorim să ajutăm copilul să înțeleagă și să exprime ceea ce simte?

Calm. Empatie. Ascultare.

Uneori cuvintele nu sunt necesare.

Copilul poate avea nevoie doar de o îmbrățișare sau de cineva căruia să îi spună despre tristețea, supărarea, dezamăgirea sau furia pe care le simte.

Alteori, putem ajuta copilul să se simtă ascultat și să exprime ceea ce simte prin anumite expresii ca:

-Este normal să fii supărat acum…

-Spune-mi/povestește-mi ce te supără…

-Sunt aici și te iubesc…

-Aud ceea ce îmi spui…

-Îți înțeleg supărarea…

-Te ascult…

-Te voi ajuta să…

-Este nedrept/neplăcut să…

-Sunt aici dacă ai nevoie de mine/dacă ai nevoie de o îmbrățișare…

-Te-ai simțit foarte furios/supărat/speriat/trist… A fost într-adevăr neplăcut….

Putem repeta ceea ce sune copilul. Asta îi confirmă că este ascultat:

-Nu vreau să merg acasă! Vreau în parc!

-Aud că nu vrei să mergi acasă și mai vrei să stai în parc. Asta te supără.

-Daaa!

-Înțeleg că ești foarte supărat. Îți doreai să mai stăm.

Empatia nu înseamna să cedăm, înseamna doar să dăm spațiu sentimentelor, să le ascultăm calm, cu înțelegere. Dacă am hotărât că trebuie să procedăm într-un anume fel, și avem convingerea că acel lucru este benefic copilului, putem accepta și înțelege și nemulțumirea acestuia. Este dreptul lui să le exprime.

Empatie nu trebuie privită ca o modalitate de control, care are ca scop final ca cel mic să nu mai plângă. Empatia este înțelegere și calmitate. Este acceptarea sentimentelor. Ea ajută copilul să își dezvolte, treptat, inteligența emoțională și capacitatea de autocontrol.

Putem privi momentele de exprimare a sentimentelor ”negative” ca pe tot atâtea căi de a ne cimenta legătura emoțională cu copiii noștri, arătându-le (ceea ce ei caută la noi) empatie și înțelegere.

Nu vom pedepsi copilul, nu vom chestiona ceea ce simte și nu îi vom califica sentimentele ca nepotrivite. Nu îl vom învinovăți sau face să se simtă rușinat pentru ceea ce simte.

Fără:

Dar – Ești supărat dar nu trebuie!

Distragere – Vrei o bomboană? -Uite ce camion mare!

Nimic/Bine De ce plângi? Nu ai nimic! Ești bine!

De ce?  De ce faci așa? De ce ai lovit?

Empatia nu este o formulă magică cu limită de timp. Doar câteva cuvinte nu ne vor ajuta. Uneori va fi nevoie 1 minut, alteori va fi nevoie de mult mai mult timp. Totul depinde de conjunctură, de felul de adresare și mai ales de rutină. Zi de zi copilul capătă încrederea că își poate exprima liber sentimentele, iar părintele exersează ascultarea autentică. Este ca o orchestră care își acordă instrumentele pentru a cânta împreuna.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.