Cum ne dăm seama ce îi supără pe copii?

Cum ne dăm seama ce îi supără pe copii?

Cum ne dăm seama ce îi supără pe copii?

Adesea prima răbufnire nu este cauza reală a supărării.

Azi am mers cu Mara în parc. Ca de obicei era bucuroasă și zâmbitoare ca un iepuraș. A vorbit tot drumul zglobie despre cum și ce va face în parc.

Înainte de intrarea în parc am decis să vizitez un magazin pentru a înlocui lampa de veghe din camera ei. Pe zi ce trece îi scade intensitate luminii, iar eu cred că în curând nu o să mai am unghii la picioare și resurse să nu țip de durere la 2 noaptea când iau contact abrupt cu câte un colț de mobilă.

Zis și făcut. Mara mă urmează curioasă în magazin. Se uită la mine cum vorbesc cu vânzătoarea despre model. E liniște. Nu se implică în alegere ceea ce îmi trimite primul semnal de alarmă. Mă aplec spre ea și o întreb dacă dorește lampa în formă de mașină roz sau pe cea fluture. Dintr-o dată i se boțește fața și începe să se jelească că ei nu îi trebuie altă lampă. Că cea pe care o are e cea mai bună, e perfectă chiar și luminează mirific.

De obicei sesizez când e o supărare reală în spatele primei răbufniri. Era cazul și acum. În momente din astea încerc să rezonez cu ea. Ele se petrec de obicei la tranziții, când schimbăm locul sau activitatea pe care o desfășurăm. Acum nu schimbam nimic deci era probabil un motiv care avea legătură cu o frică. Copii au cele mai ciudate temeri. Nu râd niciodată de ea. Încerc să o ajut să identifice motivul supărării. Veți ști când l-ați nimerit pentru că mica mea se liniștește instantaneu. E ca și cum i-aș lua o piatră prea grea de pe sufletul ei micuț.

Mă aplec către ea, mă uit în ochii ei și îi spun: Nu-i nimic, nu luăm lampa aia dacă nu o dorești. – Da, da! răbufnește ea și mai supărată. -Dorești alt model? mai fac eu o încercare. -Nu! țipă ea disperată. Am una perfectă. Îi simt mâna cum se crispează în palma mea. O conduc încet afară. E clar că nu vrea acolo. Nu știu încă de ce. -Vrei în parc draga mea? – Da! Strigă ea plângând de-a binelea. Suferința ei e atât de reală încât e aproape tangibila.

– Mara eu văd că ești supărată. Aș dori să știu motivul. -Nu, nu, vreau în leagăn! strigă ea disperată și se smulge din mâna mea. O pun în leagăn, fața ei continuă să fie imaginea perfectă nemulțumirii. Se miorlăie că vrea ba mai încet, ba mai tare. Mai fac o încercare. -Iubire ești încă supărată? -Da, zice ea. -Ok. E dreptul tău, dar poate aflam de ce. Ochii ei mă evită și rătăcesc nemulțumiți prin parc. Eu încerc să înțeleg, să o ajut să își asume supărarea, să o trăiască și să o depășească.

Apoi, mă luminez eu. Nu au venit prietenele pe care le aștepta și despre care vorbise pe drum. Eu sunasem și vorbisem cu doamna care are grijă de prietena ei din bloc. Îi spusesem că aceasta nu poate veni și de ce. Apoi discutasem că poate cealaltă fetiță va fi în parc. Mara era îngrijorată că nu vin prietenele ei și tristă. Când am intrat în magazin, fără să știu starea ei, am amânat momentul în care ea putea afla dacă cea de-a doua fetiță a ajuns deja și i-am accentuat angoasa.

O întreb: -Mara, tu ești supărată pentru că nu-s în parc prietenele tale?

Fața i se luminează puțin și zice încă îmbufnată: -Da! Pai uite că sunt doar eu! Cu cine am să mă joc? Ele de ce nu au venit? Crezi că sunt răcite? Îi răspund că A. s-a trezit devreme și deja doarme, iar de cealaltă nu știu pentru că nu o pot suna pe doamna care are grijă de ea. Vrea să știe dacă fetița va veni și dacă nu și de ce? Îi spun că poate întârzie sau poate are altă treabă. E încă supărată. O înțeleg, e ca și cum eu aș rata ieșirea din weekend cu prietenele.

Îi zic: -Ok, am înțeles că ești supărata dar poate facem ceva împreună. Hai să sărim șotronul ăsta. -Nu, zice ea abătută. -Uite Mara, noi nu avem cum influența dacă ele vin sau nu, dar hai să facem ceva totuși în ziua asta frumoasă cu mult soare.

-Bine! se lasă ea convinsă fără prea mult entuziasm. Poate ai niște biscuiți și stăm pe bancă? Zis și făcut. Am ghicit literele de pe biscuiți, am inventat un joc ghicește litera. S-a liniștit. A acomodat ideea că e singură în parc. A zis: -Toamna e frig și vin mai puțini copii în parc.

Am mers apoi la leagă. Între timp o vad pe fetița mult așteptată departe, la capătul aleii. Îi zic: – Uite Mara, a venit T!

-Unde, unde? Acum pot să mă joc cu ea. Ura! Unde e? Nu o văd pe bunica ei. De acum totul decurge perfect. Am mers acasă împreună cu T. cu troleibuzul. Au stat amândouă pe un scaun, iar Mara a ținut-o cu brațul în jurul mijlocului. T. nu vroia acasă și se miorțăia. Poate că vroia mai mult timp cu Mara. Se jucaseră doar vreo 20 de minute.

De ce v-am spus istoria asta lungă? Pentru că am convingerea că răbufnirile copiilor noștri au de cele mai multe ori cauze cât se poate de rezonabile, numai că cel mic întâi descarcă emoția. Cu răbdare și respect îl putem încuraja și învăța să afle cauzele reale ale supărării, să le trăiască, să le depășească în ritmul propriu.

Nu e aproape niciodată despre amărâta de lampă din magazin, ci despre felul în care cel mic exprimă o trăire intensă. Ei nu au resursele și experiența noastră în a descărca și filtra emoțiile. Nici nouă adulților nu ne iese uneori…. altfel am ști exact de ce avem o zi proasta uneori…

Poate că cel mic se zbate disperat să nu intre în casa prietenilor nu pentru că nu vrea. Poate e îngrijorat că ce ați ales cadou urât. Eu am pățit-o și pe asta. Chiar eu am creat incidentul, sfătuindu-mă cu ea dacă crede lui P. o să îi cadoul.

Eu lupt cu mine. Eu sunt cea care a auzit de atâtea ori în copilărie de la rude, vecini, prieteni: – Hai nu mai plânge pentru că e rușine (urât), -De ce faci gălăgie ești fată mare deja?, -Liniștește-te că nu ai motiv. Lupt să o las să trăiască supărarea. Nu vrea să îi neg nimic. Nici supărarea, nici victoria de a o fi înțeles și depășit. Puterea e la ea.

Sursă foto: Avopix

13698_child-happy-kid

 

Un comentariu la „Cum ne dăm seama ce îi supără pe copii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.