Care sunt beneficiile unui stil de creștere a copiilor cu respect?

Respectul adulților influențează în bine evoluția relației cu copilul și dezvoltarea acestuia. Sunt unul dintre susținătorii pasionați ai unui stil de creștere a copiilor cu respect. Impactul acestui mod de abordare a relației cu cel mic este extraordinar. Este minunat să vezi cât de frumos decurge o relație de respect mutual între un adult și un copil.

Cred că unul dintre lucrurile care se pot învăța, doar prin puterea exemplului, este respectul. Îi putem vorbi oricât celui mic despre cum este frumos și corect să se comporte, dacă nu este dublat de fapte, are prea puțină relevanță.

Nu cred că există vreun motiv în lume, care să ne facă să vorbim unui copil altfel decât oricărui adult.

Dacă aș putea să fac o magie, aș alege să fiu vocea interioară a tuturor acelor copii care sunt tratați cu lipsă de respect, doar pentru că sunt mici și pentru că au încredere. Dar nu pot. Tot ce pot, este să vorbesc despre cât bine le face celor mici să se simtă respectați, să am grijă să-mi tratez cu respect copilul și pe ceilalți din jurul meu. Și să intervin, atunci când fiica mea este tratată cu lipsă de respect, atunci când ea nu știe cum să reacționeze. Apoi să o învăț să vorbească, când ceva nu i se pare corect.

Mi se strânge stomacul când văd ochii încrezători ai unui copil și nedumerirea din ei și aud expresii de genul: ”Pupă-mă pentru că altfel sunt tristă”, ”Ești mare acum, nu mai plânge că mami suferă”, ”Mănâncă tot din farfurie, pentru că mă bucură”, ”Dacă nu dormi, nu te mai iubesc”, ”Dă-i și fetiței jucăria, fii drăguță”, ”Trebuie să mergem acasă că se închide parcul”, ”Spune te rog și îți cumpăr prăjitura”, ”Taci din gură, nu vreau să mai aud nimic”, ”Nu mai plânge, e rușine”. Oare câți dintre adulții care vorbesc așa unui copil, ar face aceiași afirmație în fața altui adult, la fel de liniștiți?

Frica, pedeapsa, amăgirea și minciuna nu pot sta la baza unui caracter puternic. Ele nu aduc nici fericire, nici încredere, nici conectare. Doar rup punți între cei mici și adulți și frâng inimi și caractere.

Mulți par să încline spre o ieșire mai ușoară dintr-un posibil conflict cu copilul. Așa că recurg la metode care dau rezultate mai rapide, dar pe termen lung nu fac bine. Ne putem aștepta la copilul de acum, amăgit, mințit sau pedepsit, să fie adolescentul care discută problemele cu noi, părinții lui?

O abordare corectă și sănătoasă pe termen lung ar fi nu să îi spunem ”Hai nu mai plânge, uite îți cumpăr ceva bun dacă te liniștești”, ci să îi validăm sentimentele și să fim alături de copil fără a îl judeca stabilind calm limite sănătoase ”Ești supărată pentru că ai fi vrut să mai stai în parc. Vroia să te mai joci. Acum e ora de masă și ai nevoie de odihna la prânz”.




Poate nu ridicăm vocea la copii, nu îi batem sau pedepsim. Dar este oare asta singura metodă de abuz a societății asupra celor mici? Nu. Nu este.

Cum facem ca la grădiniță, la școală și în viața lor de adult, copiii noștri să fie la adăpost de abuzuri fizice sau emoționale?

  • Practicăm respectul în familie: să nu folosim forța fizică, să nu ridicăm vocea, să nu mințim, să nu îi amăgim, să ne respectăm promisiunile față de ei, să nu îi șantajăm emoțional, să nu îi jignim. Acest stil de creștere îi va ajuta să recunoască și să se apere instinctiv de orice îi contravine, când nu sunt în mijlocul familiei
  • Încurajăm independența și le vorbim despre drepturile lor. Să îi incurajăm să și le susțină – Ce trebuie orice copil să știe despre limite sănătoase și consimțământ
  •  Le luăm apărarea atunci când cineva abuzează de încrederea lor: ”Ce fetiță drăguță! Vii cu mine acasă?” . Părintele este justificat să intervină și să spună ceea ce copilul, care deja se simte ciudat, va valida ca răspuns corect: ”Nu. Nu are să vină acasă la Dumneavoastră. Sunteți un străin. Nu este corect să vă adresați așa unui copil pe care nu îl cunoașteți”. Eu îi spun adesea Marei când oamenii o mint, sau abuzează de încrederea ei. Cu ceva timp în urmă, în parc, o doamnă își îndemna copilul, și pe Mara la pachet cu el, astfel: –Hai, mergem acasă că e târziu, se închide parcul și domnul de la pază ne dă afară. Și fetița merge acasă, a adăugat ea. Mara a ridicat ochii nedumerită către mine. – Azi se închide parcul? Deși am simțit o urmă de enervare pentru că doamna ”cea drăguță” mințea copiii, în loc să discute cu ei, rezonabil, motivul pentru care merg acasă, m-am adresat Marei  – Draga mea, doamna a spus ceva care nu este adevărat. Parcul nu se închide. Noi putem rămâne. – Până e ora de masă, a zis Mara. Doamna mi-a aruncat o privire nemulțimită și a plecat cu cel mic protestând, de mână. Aș fi vrut să mai stea, să pot să îi explic că se poate și altfel. Că cei mici au potențialul infinit de a fi buni și responsabili. Trebuie doar ca noi, adulții, să îi respectăm și să înțelegem că sunt mici doar o dată.

Respectul se exemplifică, se apără, se vorbește.

11179_model-pretty-attractive

Sursă foto: www.Avopix.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.