Un motiv bun să nu strângi jucăriile copilului

Cât de dezamăgitor ar fi să lucrez acum câteva ore la computer și brusc să vină cineva care să apese Delete și munca mea să dispară brusc ca și cum nu ar fi existat? Când eram mai tânără și autosave-ul nu era la modă, mi se întâmpla uneori. Era o glumă frecventă. Una foarte neplăcută. Dacă vroiai să provoci pe cineva, îi făceai asta.

La fel simt și copiii noștri când, brusc, la ora somnului, toate jucăriile dispar într-o cutie, Lego ajunge la locul lui și desenele lor la coșul de gunoi. Întreaga lor lume/muncă este anulată brusc, fără preaviz.

Mă uit la Mara cum se joacă. E un întreg univers pe covorul nostru din sufragerie. Mașinuțele fac lucruri interesante (parchează, tractează), placa de Lego este o gradina zoologica cu vizitatori și animale care trebuie hrănite, ceea ce arată ca o încurcătura de fire colorate pe foaia A4 este de fapt un labirint prin care trec figurinele Lego.

Cu imaginea asta în minte

  • nu îi spun pur și simplu: – Hai să facem curățenieO anunț că urmează să plecăm, să mâncăm…. și că trebuie să se pregătească de noua activitate.
  • știu că trebuie să îi dau timp să încheie jocul fără să o întrerup abrupt. Formularea e importantă. Îi dau un preaviz – În 15 minute voi pune masa. Te rog să duci mașinile la garaj. 
  • o consult cum dorește să încheie activitatea întotdeauna fiind atentă să menționez ce face ea – Pentru că urmează să plecăm, te rog să parchezi mașinile la locul lor în sertar. – Nu, nu, ele sunt aici pe stradă, la semafor, poate răspunde ea
  • o ajut să aleagă unde să le depoziteze ca o continuare a jocului. Bine. Pot rămâne pe stradă unele dar și noi vom umbla pe acolo când ne îmbrăcam. Nu cred că e loc pentru toți. Le poți parca la bordură sau în garaj – Păpușa a fost la doctor, dar la plecarea noastră i-ar fi mai bine la ea în raft decât pe covor. Plus că vei ști de unde să o iei să o aduci iar la cabinet. De obicei această explicație este suficientă pentru a o implica și determina să așeze lucrurile. 
  • dacă nu încurcă și nu riscăm să le stricăm călcând pe ele, pot rămâne acolo și ea poate continua joaca de unde a lăsat-o

Avem câteva reguli:

  • jucăriile se strâng când mami nu mai are loc pe unde să calce, atât cât să pot umbla măcar pe o cărare îngustă. Și mami e om, nu zboară 🙂
  • jucăriile nu pot rămâne în locuri în care pot cădea sau altcineva are de desfășurat o activitatea importantă. De exemplu mașinuțele nu pot rămâne parcate pe capacul laptopului dacă mami are de lucru.
  • noaptea, cu lumina stinsă, nu vedem deci jucăriile nu pot rămâne împrăștiate pe jos pentru că ne putem împiedica, ne putem răni sau le putem strica.
  • fără jucării la masă. Masa este momentul în care mâncăm.

Nu o întrerup abrupt din joacă, nu arunc ce a desenat ci îi propun să le păstrăm/expunem sau refolosim mai târziu. Asta îi arată ca ceea ce face ea e important. Că eu vad și apreciez ceea ce face. Ca îmi place și înțeleg joaca ei. Că am răbdare cu cei din jur. Și chiar asa este. O ascut cu atenție când se joaca singură. Aflu atât de multe despre ea, despre ce ii place, despre ce a mai învățat, ce a impresionat-o în parc sau la dansuri. Toate se află în conversațiile ei cu jucăriile, în modul în care interacționează cu lumea lor.

Nu insist să își strângă jucăriile mereu. Încerc să îi arăt că e ok să nu fiu mereu eu în control și că ea poate face la fel. Că se poate relaxa și poate face lucrurile imperfect, atât timp cât e fericită. Plus că dacă îl lăsați uneori pe cel mic să nu facă curat, orice tranziție are loc după joacă este acceptată în mod pozitiv deoarece cel mic deja a primit din partea părintelui mesajul că acesta a înțeles că joaca e importantă și că îi respectă alegerea celui mic.

Nu subestimez niciodată joaca. E cea mai importantă formă de învățare. Este fericirea copiilor.

img_3964low

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.