Cât de greu atârnă pe umerii mamei nevoia de a le face pe plac copiilor?

Este normal să ne dorim ca cei mici să fie fericiți. Când devine acest lucru o problemă? Putem ajunge să exagerăm? Când ajungem responsabile pentru a distra copilul și pentru a îi face pe plac? Oare este acesta rolul unui părinte bun?

Noi, mamele, avem resurse nebănuite de energie când vine vorba de fericirea și de siguranța copiilor noștri. Dar și aceste resurse se epuizează. Cum facem pentru a păstra un echilibru între nevoia de a ne vedea copiii bucuroși și nevoile noastre?

Când devine prea mult? Atunci când, deși abia mai putem mișca de oboseală, strângem jucăriile în locul copilului pentru a nu îl supăra?  Poate atunci ar trebui să ne întrebăm de ce ne dăm peste cap pentru a nu supăra copilul, pentru a îi face pe plac? Cui îi este de folos acest lucru?

Desigur copilul va fi fericit (pe moment). Mami este cea mai bună pentru că nu ”mă obligă” să fac ceva ce nu îmi place. Cu toate acestea mami resimte acut nevoia de a fi ”ascultată” și ajutată de copil. Se simte neînțeleasă și simte poate chiar că cel mic nu o respectă.

Deși este iubită, mamei îi este greu să se impună pentru că nu stabilește limite și nu alocă responsabilități membrilor familiei.

Deși se bucură din toată inima când își vede familia fericită și relaxată, mami se simte uneori singură, invizibilă. Poate, atunci când le cere ajutorul, membrii familiei par să nu o audă și se eschivează. Mami nu se poate abține să nu simtă frustrare.

Ce este de făcut? Ce ar putea schimba? Să le faci pe plac copiilor cu orice preț poate părea mai ușor și mai bine decât să îi superi sau să porți discuții cu ei. Pe termen scurt. Pe termen lung însă, consecințele nu vor fi deloc bune. Frustrările se vor aduna, oboseala va crește și răbufnirile vor fi mai dese.

Cum facem pentru a schimba acest tipar în care mami are nevoie de ajutor dar nu îl solicită din dorința de îi proteja și de a nu îi supăra pe cei pe care îi iubește?

Ne aducem aminte să avem grijă de noi. Ne dorim să ne fie bine și să facem ceva în acest sens. 

Este normal să simțim grijă față de cei pe care îi iubim. Să ne dorim să îi îngrijim. De cele mai multe ori le anticipăm dorințele și încercăm să le facem pe plac. Știm ce nu le face plăcere și evităm să le cerem acele lucruri pentru a nu îi supăra sau întrista.

Este bine să fim grijulii cu familia dar este esențial să nu uităm să avem grijă de noi. Ce nevoi avem?

Avem nevoie de ajutor în gospodărie? De-o oră pentru a citi? Atunci este bine să nu ezităm să cerem ajutorul sau să atribuim responsabilități copiilor. Orice relație sănătoasă, și mai ales cea cu familia, vine cu drepturi și responsabilități. Copiii sunt perfect capabili să preia sracini conforme vârstei și este chiar sănătos să o facă. Ei trebuie să respecte regulile casei și aceste reguli trebuie să fie drepte. Copiii trebuie să înțeleagă că mami este un om care are dreptul să stea la masă și să mănânce, nu să alerge cu lingura de mâncare după ei.

Copiii pot. Multe. Sunt capabili și responsabili. 

De multe ori ne simțim responsabile pentru copii. Ne spunem ”-Este prea mic pentru a face curățenie în cameră sau pentru a ajuta cu vasele. Are suficient timp să facă asta când va mai crește”. Realitatea este că cei mici trebuie implicați de mici. Îi ajută mult să vadă că pot, le construiește încrederea în ei.

Copiii sunt mult mai rezistenți decât ne așteptăm. Vor să ne ajute. Nu trebuie să facem în locul lor. Găsesc soluții singuri sau pot cere să fie asistați. Dacă sărim să îi ajutăm, să îi protejăm de ”supărări”, îi privăm de puterea de a face singuri, de a învăța să îți folosească abilitățile pentru a depăși frustrările.

Viața îi va pune în situația în care vor avea de dus la îndeplinire sarcini. Ne dorim să creștem copii puternici. Cum creștem copii puternici?

Stabilim limite și responsabilități.

Desigur, nu vom începe să refuzăm orice ajutor. Cu siguranță, de la o anumită vârstă, copilul poate să mănânce singur pentru ca mami să apuce să se hrănească și ea. El se poate îmbrăca singur, poate să își alergă hainele, să le pună pe cele murdare în coșul de rufe, să pună sau să strângă masa, să își pună seara jucăriile la locul lor singur sau cu ajutorul mamei…

Atâta timp cât cerințele sunt rezonabile, este ok să discutăm cu copilul și să îi explicăm calm și cu respect care îi sunt responsabilitățile. Copiii sunt înțelegători dacă mami este convinsă că ei pot și nu se simte vinovată pentru că le atribuie responsabilități și impune reguli.

Când mami pune o limită copilul se poate supăra. Este important să reacționăm cu calmitate și cu convingere. 

Uneori când solicităm copilului ceva, acesta o va face benevol sau se poate supăra.

Nu este ușor să strângă jucăriile mai ales dacă a fost învățat ca mami să o facă în locul lui. Totuși reacția mamei este esențială în aceste momente.

Mama trebuie să arate empatie și să fie bună cu cel mic. În același timp, trebuie să mențină limita sau solicitarea făcută cu respect față de copil. Nu va ridica vocea, nu ca pedepsi copilul, nu îi va oferi recompense pentru a îi obține coroborarea.

Copilul trebuie privit ca un egal. El are drepturi și responsabilități conforme vârstei. Un drept esențial este de a îți manifesta nemulțumirea. Poate fi supărat pentru că vroia să se mai joace în loc să ajute la punerea mesei. Mama aude și confirmă sentimentul, dar menține limita calm. ”-Aud că ești supărat. Vrei să te mai joci. Am nevoie de ajutorul tău acum pentru a pune masa. M-ar bucura să mă ajuți…. Îți mulțumesc.”

Să nu uităm că este imposibil să fim mamele perfecte și să facem totul pe placul copiilor. Cum ar fi dacă i-am lăsa să nu se spele pentru că nu le place să se ude la păr? La fel și cu statul la televizor în timp ce mami se spetește să strângă hainele de pe jos. Poate că nu îi face plăcere dar cu siguranță este benefic să privească această sarcină ca pe ceva normal. Pentru că așa este.

Acceptă ajutorul copiilor, al familiei, al prietenilor

Încercă să vezi care sunt lucrurile cu care te pot ajuta cei dragi. Poate că jonglezi cu toate cumva. Sau poate la faci mai bine decât soțul sau decât copilul… Dar cu ce cost pentru tine și pentru ei? Cui îi este de ajutor o mami epuizată?

Poate fi o ușurare imensă să ceri și să accepți ajutorul. Poți bea o cafea în timp ce copilul își pune singur cuburile Lego la locul lor? Soțul poate ieși la o plimbare în parc cu cel mic cât să faci un duș în liniște? Poți ruga bunicii să vină în vizită 3 ore, să aducă ceva de mâncare și să stea cu cel mic, și să mergi până la librărie să îți cumperi o carte (ție, nu copiilor)?

Poți face o încercare.